Perchezițiile au loc în județele Argeș, Ilfov, Teleorman, Prahova, Vâlcea și Dâmbovița, la 47 de adrese, dintre care 22 la sediile unor societăți comerciale și 25 la locuințele unor persoane suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.
Potrivit anchetatorilor, din noiembrie 2013 și până în prezent, 19 reprezentanți ai unei societăți comerciale ar fi achiziționat, comercializat și procesat produse de morărit, panificație și patiserie, fără a înregistra în evidențele contabile aceste operațiuni și veniturile realizate.
Prejudiciul produs bugetului de stat prin neplata impozitului pe profit și a TVA a fost estimat de anchetatori la 2,5 milioane de lei.
La percheziții participă 165 de polițiști de la IPJ Argeș, inspectoratele de poliție județene Ilfov, Teleorman, Prahova, Vâlcea, Dâmbovița, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, precum și 50 de jandarmi. Acțiunea este sprijinită de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de Serviciul Român de Informații.